condamnabil

era o vreme cand obisnuiam sa fiu interesat de o conversatie si sa incerc sa stabilesc contactul vizual si legatura aia atat de speciala in evolutia ulterioara a discutiei… mi-am dat seama ca la fel de bine fac fata cu un fals interes fata de subiectul dezbatut si tipa/tipu’ nici nu-si da seama. mai sunt micile ticuri si deprinderi manifestate mai tot timpul de papagalii astia de fiecare data cand se angajeaza intr-o conversatie; incep discursuri despre notiuni de obicei evitate si afli de fapt ca se invart in jurul aceleiasi idei. fara dovezi sau argumente solide pe care incearca sa le compenseze cu zambete fortate, gesturi dramatice si concluzii pripite… si daca ar face-o macar intr-un loc lipsit de privirile insistente ale trecatorilor curiosi… nu frate - decid sa isi inceapa marea cuvantare bombanind detalii insignifiante despre dracu’-stie-ce!o adunatura de imbecili, fara nici un fel de cunostinte concrete, care insa afirma ca acest deficit e mascat de “scoala vietii”… vai vai vai! aproape ca mi se face mila de ei, insa nu prea exista scuza pentru ipocrizie si ignoranta

John 007

În ultimele zile John a citit doar romane poliţiste şi îmi spune după fiecare roman că vrea să devină detectiv particular. Motivul? Detectivii particulari se aleg cu toate fetele drăguţe, se descurcă în orice situaţie şi sunt inteligenţi. I-am spus că nu are pregătirea necesară unui detectiv particular, dar argumentele lui mi-au dat de gândit. În primul rând a văzut toate episoadele din C.S.I.,  deci are pregătirea potrivită, iar în al doilea rând statura lui reprezintă un avantaj, nu poate fi văzut de toată lumea. Pentru a practica aceast job legal va urma cursurile unei agenţii de detectivi. Iniţial am zis că este o idee proastă, dar gândidu-mă mai bine am realizat că mi-ar prinde bine un detectiv particular ca prieten… aşa că l-am încurajat să facă aceste cursuri. O să vă ţin la curent cu ultimele noutăţi ale detectivului particular în devenire.

Supărarea când îţi vine…scoate bormaşina

De câteva luni nu există zi în care să nu auzim sunetul dulce al acestei invenţii. Cel care a dat tonul a fost vecinul de deasupra care şi-a văruit, mobilat şi găurit casa. Timp de două luni John şi cu mine nu ne-am odihnit cum trebuie deoarece vecinul avea grija sa nu dormim mai mult ca el. După ce în sfârşit a terminat vecinul de deasupra, au început vecinii de la parter să meşterească prin casă, excepţia făcând-o vecinul de dedesubtul meu. Timp de o săptămână i-am suportat şi pe ei. Bineînţeles că ne-au demonstrat că nu le lipseşte acest instrument minunat din casă, bormaşina. Toate bune şi frumoase până când la vreo trei zile vine mama acasă şi ne dă o veste minunată “vecinul de dedesubtul nostru o să înceapă să zugrăvească”, urmau alte sunete infernale scoase de un instrument atât de mic.

Azi când revenise liniştea în casa noastră ne-am pus în pat să dormim un pic, mai ales ca aseară nu am dormit decât patru ore din cauza unui proiect. Am reuşit să adormim repede, dar la fel de repede am fost treziţi deoarece patul începuse să se mişte şi era acompaniat de un sunet cunoscut…cel al unei bormaşini. Vecinul de lângă noi începuse să dea şi el găuri… fix pe perete lângă care este aşezat patul nostru.  John devenise atât de nervos încât mai avea un pic şi se ducea la vecinu să îi arunce bromaşina, dar am reuşit să-l calmez.  Drept răzbunare pentru aceste sunete în care a trebuit să stam, eu şi John am dat muzica la maxim. Sperăm ca săptămâna viitoare să nu mai avem parte de astfel de incidente deoarece avem nevoie de linişte să învăţăm pentru sesiune.

Vecinii vostri au astfel de instrument?

Ps: Am căutat pe net informaţii despre inventatorul bromaşinii şi am dat peste acest articol–> “Românul şi bormaşina” … iar inventatorul bormaşinii este Arthur James Arnot.

undeva in Europa

“E usor sa inseli. Infidelitatea nu e un motiv de lauda.” (J. Winterson)

Iubirea presupune gesturi de o inconstienta rara. Sergiu nu se impaca prea bine cu ideea asta – poate din cauza faptului ca luciditatea lui alterata nu ii da voie sa-si consume nebunia. Luna mai m-a gasit intr-un autocar murdar, prin cu elevi de liceu, pe o autostrada uda si alunecoasa, ca si gandurile mele din perioada aceea. Am strabatut jumatate de Europa pentru a-l gasi si a petrece cateva ore impreuna. Am facut-o din iubire, din orgoliu, sau poate dintr-un impuls launtric imposibil de controlat. Nu stiu. Pe drum am luat notite despre locuri cu incarcatura mistica, despre monumente istorice, despre corelatia dintre starile mele interioare si campurile deschise, nesfarsite. In orasul lui totul era luminos si viu, in ciuda noptilor inca reci. Ne-am intalnit la o intersectie de drumuri, si am avut o pornire macabra de a compara acea bifurcatie a strazilor cu intersesctia liniilor temporale, cu o intretaiere a trecutului cu viitorul. Stateam in mijlocul acelui camp magnetic, spatio-temporal, ma luau pe sus vartejuri de ganduri si ameteli, si il priveam cum incerca sa digere gestul meu – incercare de impacare sau o disperare fara margini?

Il parasisem cu cateva saptamani inainte. Eram satula de minciunile care imi orchestrau fiecare pas, de neputinta, de margini colturoase. Si iata-ma  in scurt timp intr-o tara straina, cu locuri straine, cautand sa-l regasesc pe singurul om pe care simteam ca il cunosc de la inceputuri, poate chiar din vremea primului cuvant biblic. Sergiu ma astepta contrariat, tacut si emana un val placut de emotii. Se coboara din taxi, se alearga pe strazi, se imbratiseaza un trup inalt si cald, se plange. Sub nici o forma nu se spune “te iubesc”. Asta e pentru mai tarziu.

In noaptea aceea am inteles ca e usor sa inseli, dar e greu sa iubesti inseland. N-ai dreptul sa minti, cand iubesti pe altcineva. Te cunosc. Te uiti in ochii ei si te gandesti la mine. Nu ii spui ca o iubesti. Dormi singur. Dintr-o anumita consideratie, incerci sa eviti sexul brutal. Nu te-ar intelege – imi rezervi mie tot ce tine de fiinta ta, de gandurile tale si de placere sexuala. Infidelitatea ta se traduce printr-o furtuna de emotii si indoieli. Ea incearca sa se razbune impartindu-si patul cu altcineva, acel “Lady’s Occasional”, iar tu te gandesti cu groaza la tineretea si libertatea mea.

- Eu nu mai pot trai asa! (avea ochii ascunsi in parul meu si incerca sa ma inspire, sa-mi simta trupul in toti porii, bataia inimii in fiecare centimetru patrat al pielii atat de singure, pe care o sarutasem de atatea ori).

Stiu, Sergiu. E uimitor, totusi, cat de mult ai continuat dupa ce ai spus ca “nu mai poti”. Si pe langa asta, cand iubesti pe cineva, ar trebui sa i-o spui mai des. Oamenii uita.