condamnabil

era o vreme cand obisnuiam sa fiu interesat de o conversatie si sa incerc sa stabilesc contactul vizual si legatura aia atat de speciala in evolutia ulterioara a discutiei… mi-am dat seama ca la fel de bine fac fata cu un fals interes fata de subiectul dezbatut si tipa/tipu’ nici nu-si da seama. mai sunt micile ticuri si deprinderi manifestate mai tot timpul de papagalii astia de fiecare data cand se angajeaza intr-o conversatie; incep discursuri despre notiuni de obicei evitate si afli de fapt ca se invart in jurul aceleiasi idei. fara dovezi sau argumente solide pe care incearca sa le compenseze cu zambete fortate, gesturi dramatice si concluzii pripite… si daca ar face-o macar intr-un loc lipsit de privirile insistente ale trecatorilor curiosi… nu frate - decid sa isi inceapa marea cuvantare bombanind detalii insignifiante despre dracu’-stie-ce!o adunatura de imbecili, fara nici un fel de cunostinte concrete, care insa afirma ca acest deficit e mascat de “scoala vietii”… vai vai vai! aproape ca mi se face mila de ei, insa nu prea exista scuza pentru ipocrizie si ignoranta